Ca părinți, ne aflăm adesea în situații delicate în care ne-am dori mult ca propriul nostru copil să ne asculte și să ne urmeze în ceea ce vrem să realizăm împreună. Totuși, știm cu toții că atmosfera și timpul petrecut acasă cu copilul nu sunt întotdeauna în sfera păcii și a armoniei. Care să fie cauza neînțelegerilor sporadice dintre noi și copiii noștri? Să fie mediul fizic sau psihologic în care se dezvoltă   copilul acasă ori schimbările firești în dezvoltarea lui la care noi, ca adulți, ne adaptăm din mers? Cum să construim în mod indirect o relație pozitivă cu copiii noștri prin aranjarea unui mediu propice nivelului  lor de creștere și pricepere?

Toate aceste întrebări și-au găsit răspunsul în cadrul atelierului “Montessori acasă” organizat de Montessori Kindergarten Orizonturi Libere în parteneriat cu Institutul Montessori din București, atelier susținut de Mariana Uliță, educator Montessori AMI pentru nivelul 3-6 ani și trainer în formare și Luci Gheorghiu, educator Montessori AMI, nivel 0-3 ani.

Mediul pregătit are un rol mijlocitor foarte important în relația părinte-copil, iar abordarea indirectă a copilului este un principiu de bază al educaței Montessori, care dă consistență și frumusețe dezvoltării lui naturale și aduce echilibru în viața noastră ca părinți chiar și în momentele mai grele. Interacțiunea experimentală a copilului cu mediul special pregătit reprezintă un element de bază al metodei Montessori, alături de înțelegerea dezvoltării naturale a ființei umane în fiecare stadiu de dezvoltare și libertatea dată copilului în limite clar stabilite. Omul își construiește mediul în mod conștient, susținut de înțelegerea nevoilor ființei umane.“Dacă în casă îi pregătim copilului un mediu potrivit dimensiunilor lui, puterilor lui, facultăților lui psihice, dacă după aceea îl vom lăsa să trăiască liber, vom face un pas mare către rezolvarea problemei educative în general, deoarece îi vom oferi copilului um mediu adecvat.” – Maria Montessori, Copilul în familie, Ed. Vremea

Scopul educației Montessori este să ajute dezvoltarea copilului în așa fel încât acesta să ajungă un adult împăcat cu sine însuși și cu ceilalți, conștient de apartenența și de contribuția lui la umanitate ca întreg. Iar educația Montessori începe cu adevărat atunci când adultul înțelege că rolul pe care îl are în educație este în primul rând acela de a-l ajuta pe copil să-și valorifice potențialul cu care se naște. Contribuția adultului la educația copilului începe cu pregătirea mediului.

Mediul copilului de la naștere la 1 an

Mediul de acasă - Puncte de referință

• ordine atât pentru adult cât și pentru bebeluș

• orientare în spațiu

• siguranță, stabilitate

• limbaj - atâta timp cât mediul rămâne constant, ceea ce se schimbă este limbajul oferit

Mediul de acasă – Cele 4 zone de amenajare

• zona de hrănire

• zona de odihnă

• zona de mișcare

• zona de îngrijire

Zona de hrănire a copilului cu vârsta cuprinsă între 0-5 luni trebuie să fie suficient de confortabilă pentru mamă încât să-i permită să stea atâta timp cât are nevoie copilul, fiind o zonă prețioasă de creare a conexiunii mamă-copil în care liniștea, luminozitatea și calmul sunt foarte importante. Conține un fotoliu cu brațe, taburet pentru picioare și o măsuță.

Zona de hrănire a copilului de 5-12 luni îi oferă acestuia autonomie în hrănire, incluzând o masă și un scaun potrivite dimensiunii copilului și facilitând un start pozitiv pe calea diversificării alimentației.

Zona de odihnă pentru copiii din categoria de vârstă 2-12 luni are ca punct de referință patul la sol care le asigură acestora o vedere amplă asupra spațiului, libertate de mișcare și autonomie a somnului.

Zona de mișcare a copiilor între 0 și 5 luni include o salteluță la sol (de tip yoga, dar poate fi și un covoraș moale sau o pătură mai groasă), oglindă pe perete, fixată lângă salteluța de mișcare și perne de diferite forme pentru definirea spațiului și care pot fi suport pentru bebeluș când acesta are nevoie. Această zonă de mișcare conține și un raft de înălțime joasă pentru a depozita câteva jucării, cărți sau obiecte necesare în primele luni de viață. Pentru categoria de vârstă 5-12 luni, zona de mișcare înregistrează câteva modificări importante: se începe încurajarea activităților de viață practică, jucăriile și materialele sunt rotite periodic la raft, se păstrează doar câteva jucării/categorie. De asemenea, se oferă spațiu amplu de mișcare pentru a permite mersul de-a bușilea, de oglindă se prinde o bară pentru a încuraja ridicatul și mersul sau se oferă un mobilier solid, iar salteluța la sol se înlătură de îndată ce copilul se ridică.

Zona de îngrijire și baia reprezintă un prilej extraordinar pentru un debut pozitiv în ceea ce privește colaborarea – comportament social ce va defini mai târziu personalitatea copilului. Până la vârsta de 5 luni, zona de îngrijire este formată din masa de înfășat care ar trebui să fie una sigură, confortabilă mai ales pentru adult, cu spații de depozitare generoase, un săculeț cu buzunare pentru depozitare și coșuri de rufe murdare/scutece murdare acoperite. În intervalul 5-12 luni, zona de îngrijire include un dulăpior accesibil copilului care îi permite să facă o alegere și un scăunel mic pentru a încuraja îmbrăcatul/dezbrăcatul.

Mediul copilului de 1 la 3 ani are în componența lui următoarele zone reprezentative:  zona de mișcare, zona de hrănire, zona de baie și zona destinată activităților de viață practică. 

Mediul pregătit încurajează mișcarea, limbajul și comunicarea, independența, autodisciplina și rezolvarea de probleme. Acest mediu le dezvoltă în mod indirect copiilor sentimentul de apartenență, contribuție și demnitate. 

Mișcarea pune copilul în relație cu mediul și facilitează folosirea simțurilor, explorarea și învățarea și conexiunea dintre creier și corp.

Folosindu-și independența când este implicat acasă în activitatea de zi cu zi, copilul înțelege rutina, rolul lui în familie și abilitățile proprii. Respectarea independenței copilului presupune să-i oferim acestuia variante de alegere și să-l ajutăm doar dacă are cu adevărat nevoie.

Referitor la comunicare se poate afirma că limbajul bogat al adultului este baza limbajului creat de copil. Alternanța vorbire-ascultare îl încurajează pe copil să se exprime, iar tonul vocii, atitudinea din limbajul adultului devine vocea interioară a copilului în relație cu el însuși. Jocurile de limbaj sunt foarte stimulatoare pentru dezvoltarea limbajului copiilor.

Autodiscplina se poate cultiva oferindu-le copiilor activități interesante, adoptând o atitudine prietenoasă față de greșeală, construind un mediu în care motivația interioară este stimulată, oferindu-le limite clare în mod constant, folosind obiectele în scopul pentru care au fost create, folosind un limbaj pozitiv pentru a redirecționa, evitând pedepsele și recompensele și dându-le copiilor posibilitatea de a alege.

“Imediat ce copilul a fost așezat într-o lume pe mărimea lui, a și luat-o în stăpânire. Viața socială și formarea caracterului au urmat ca o consecință. Iar rezultatul a fost nu doar fericirea copilului, ci și faptul că el și-a început lucrul său de construire a omului.” – Maria Montessori